Dâmbovița: Patru miniștri ai Cabinetului Tudose, prezenți la manifestările de Sf. Nifon de la Târgoviște
Miniștrii Adrian Țuțuianu, Rovana Plumb, Mihai Fifor și Răzvan Cuc au fost prezenți, vineri, la manifestările de Sf. Nifon de la Târgoviște, eveniment la care au participat câteva mii de credincioși.
Cei patru au asistat la slujba care a avut loc în fața Catedralei Mitropolitane din municipiu și s-au închinat la moaște, alături de ceilalți credincioși prezenți la manifestări.
Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, este senator de Dâmbovița, iar ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, reprezintă județul în Camera Deputaților.
Mai mulți membri ai Guvernului au fost invitați, să participe, începând de joi, în județul Dâmbovița, la o serie de acțiuni, de către Adrian Țuțuianu, care este și președinte al organizației județene social-democrate.