Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Patru drumuri judeţene vor fi modernizate cu bani europeni; investiţia e de peste 200 de milioane de lei

Patru drumuri judeţene din Dâmboviţa, pe o lungime totală de 62 de kilometri, vor fi modernizate cu fonduri europene, investiţia fiind de peste 200 de milioane de lei, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, remis vineri.

Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi este la faza de realizare a documentaţiilor.

”Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Alexandru Oprea, a semnat astăzi, 19 ianuarie 2018, contractul privind prestarea de ‘Servicii elaborare documentaţie tehnico-economică – faza proiect tehnic detaliat şi servicii de asistenţă tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuţiei lucrării’, pentru proiectul ‘Dezvoltarea infrastructurii de transport judeţean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 şi DJ 101B, pe traseul limită judeţ Prahova – Moreni – Gura Ocniţei – Răzvad – Ulmi – Târgovişte – Comişani – Bucşani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciureşti – Cojasca – Corneşti – Butimanu – Niculeşti – limită judeţ Ilfov”’, se arată în comunicatul CJ Dâmboviţa.

Finanţarea modernizării celor patru drumuri este asigurată de Uniunea Europeană, prin Fondul European de Dezvoltare Regională, iar valoarea totală a proiectului este de 211 milioane de lei. Durata de implementare este de 45 de luni.

”Investiţia presupune modernizarea traseului interjudeţean (format din 4 drumuri judeţene), pe o lungime de 62,12 km, de-a lungul cărora vor fi realizaţi următorii indicatori, care vor contribui atât la fluidizarea, cât şi la siguranţa circulaţiei: 37 staţii pentru pasageri/transport public, 8 alveole pentru mijloacele de transport public, piste pentru biciclişti (cu două sensuri) – cu o lungime de 3,94 km, 69,93 km trotuare şi alei pietonale, precum şi alţi indicatori aferenţi tehnicii corespunzătoare asigurării traficului în condiţii de siguranţă (indicatoare rutiere, parapete de protecţie, marcaje, stâlpi reflectorizanţi etc.)”, se mai precizează în comunicatul CJ Dâmboviţa.

Drumurile care vor fi modernizate sunt: DJ 720 (7,37 km), DJ 720B (5,80 km), DJ 101B (8,13 km) şi DJ 711 (40,82 km). În plus, proiectul vizează şi reabilitarea a patru poduri existente pe traseul interjudeţean, respectiv: pod pe DJ 720B, la Nisipurile, în comuna Ulmi (km 3+865), pod pe DJ 720, în comuna Gura Ocniţei (km 3+350), pod pe DJ 711, peste pârâul Racoviţa, în comuna Băleni (km 16+050) şi pod pe DJ 711, peste canal, în comuna Cojasca (km 35+414).

Sunt 16 localităţi tranzitate de drumurile judeţene ce vor fi modernizate: municipiul Moreni, comuna Gura Ocniţei, comuna Răzvad, comuna Ulmi, municipiul Târgovişte, comuna Comişani, comuna Bucşani, comuna Băleni, comuna Dobra, comuna Dobra, comuna Finta, comuna Bilciureşti, comuna Cojasca, comuna Corneşti, comuna Butimanu, comuna Niculeşti.