Dâmboviţa: Parţiale BEJ pentru CJ – PSD 59,96%, PNL 26,12%, UNPR 3,2%

grafic-cj-partiale-10

PSD a obţinut cele mai multe voturi în Dâmboviţa, la alegerile locale, fiind urmat de PNL, conform rezultatelor parţiale anunţate, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ).

La Târgovişte, candidatul PSD, actualul primar interimar Cristian Stan, şi-a anunţat încă de azi-noapte victoria pe o reţea de socializare. Rezultate oficiale nu au fost anunţate încă pentru Târgovişte.

Conform BEJ, au fost centralizate date de la 136 de secţii din totalul de 432.

La Consiliul Judeţean Dâmboviţa, PSD a obţinut 59,96%, PNL 26,12%, UNPR 3,2%, ALDE 2,73%, PMP 2,18%, restul formaţunilor politice sau independenţi având sub 2%.

La funcţia de primar, conform rezultatelor parţiale anunţate de BEJ, PSD a obţinut 34 de mandate, PNL şase, iar doi independenţi au câştigat alegerile. Rezultatele finale vor arăta repartizarea mandatelor pentru toate cele 89 de localităţi ale judeţului.

BEJ a oferit date şi în ce priveşte voturile pentru consiliile locale, PSD a obţinut 59,80%, PNL 25,90%, UNPR 4,16%, ALDE 3,57%.

error: Conţinut protejat !!