Dâmboviţa: Opt muzee din judeţ pot fi vizitate gratuit, sâmbătă, la ‘Noaptea Muzeelor’
Opt muzee dâmboviţene vor fi deschise la ”Noaptea Muzeelor”, eveniment ce va avea loc sâmbătă, iar cei care vin la Curtea Domnească Târgovişte vor putea urmări spectacole, expoziţii şi proiecţii de film.
”O să avem un program de la 18.00 până la 1.00 noaptea, intrarea va fi gratuită pentru toţi cei care vor să vadă muzeele. Cei care vor veni vor vedea o serie de piese care nu au mai fost expuse până acum şi care vor fi etalate fie în Muzeul de Artă, fie în Muzeul de Istorie din Târgovişte, aş aminti aici icoanele componente ale catapetesmei Bisericii Mari Domneşti, care au fost restaurate şi care au făcut parte din expoziţia ‘Comorile României’, care a fost itinerată în China”, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, directorul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgovişte, Ovidiu Cârstina.
Cei care vor veni la Muzeul de Istorie din Târgovişte vor putea participa la un concurs, intitulat ”recunoaşte obiectele”. Participanţii vor completa chestionare, se va face o tragere la sorţi şi vor fi 10 câştigători care vor primi acces gratuit până la sfârşitul anului la toate muzeele Complexului Curtea Domnească.
Sâmbătă seara, în Curţii Domneşti Târgovişte va avea loc şi un flash mob.
Printre manifestările pregătite la Târgovişte în ”Noaptea Muzeelor” va fi şi o expoziţie de sculptură, intitulată ”Retro active Mihai Rusen”, o expoziţie fotografică, proiecţii de filme istorice şi documentare în incinta Curţii Domneşti Târgovişte, spectacole de muzică clasică şi populară.
Muzeele dâmboviţene deschise cu ocazia acestui eveniment sunt: Ansamblul Monumental ”Curtea Domnească” Târgovişte, Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul Comunismului, Casa Atelier ”Gheorghe Petraşcu”, Ansamblul Brâncovenesc Potlogi