O femeie de 37 de ani a pierdut controlul volanului, joi, şi a intrat cu maşina într-un stâlp, pe DN7, în Tărtăşeşti.
„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că o femeie, de 37 de ani, din județul Ilfov, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 7, pe raza localității Tărtășești, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi intrat într-un stâlp. Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toateîmprejurările producerii accidentului rutier”, precizează IPJ Dâmboviţa.
În urma impactului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.