O femeie de 83 de ani a murit, duminică, iar un bărbat de 61 de ani are arsuri pe 80% din suprafaţa corpului, în urma unui incendiu ce a avut loc, duminică, în localitatea dâmboviţeană Ghergani, informează ISU Dâmboviţa.
Incendiul a cuprins o casă şi două anexe gospodăreşti.
Fiind în stare gravă, bărbatul a fost preluat de un elicopter SMURD şi transportat la un spital din capitală.
”În urma executării recunoaşterii la faţa locului, au fost găsite 2 victime: o femeie (83 ani) decedată şi un bărbat (61 ani) cu arsuri pe cca. 80% din suprafaţa corpului. Acesta a fost preluat iniţial de un echipaj SAJ Dâmboviţa, iar apoi de echipajul elicopterului SMURD sosit de la Bucureşti, fiind transportat la Spitalul de Arşi din capitală”, se arată în informarea ISU Dâmboviţa.
Pompierii au avut nevoie de trei ore pentru a stinge focul. Incendiul a izbucnit de la un aragaz amplasat lângă materiale combustibile.
”După aproape 3 ore de luptă cu flăcările, pompierii au lichidat incendiul, în care au ars: acoperişul casei şi anexe pe o suprafaţă de cca.250mp, anexe din lemn (cca.50mp), plăci OSB (cca.60mp), obiecte de mobilier şi un autoturism (caa.20% partea din spate). Cauza probabilă a producerii incendiului se pare că a fost un mijloc de gătit (aragaz) amplasat necorespunzător faţă de materiale combustibile (materiale textile)”, precizează ISU Dâmboviţa.
La incendiu au intervenit două autospeciale de lucru cu apă şi spumă de la Garda Răcari şi un echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul Titu.