Aproximativ 20.000 de credincioşi sunt aşteptaţi să participe, joi, la Târgovişte, la sărbătorirea Sfântului Nifon, în pelerinaj la moaştele sfântului.
Oamenii sunt aşteptaţi să sosească încă de la primele ore ale dimineţii la Catedrala Mitropolitană din Târgovişte.
Manifestările încep de miercuri seara cu slujba vecerniei Sf. Nifon şi un pelerinaj al tinerilor.
„Joi, 11 august 2022, va avea loc, la Târgovişte, sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, ocazie cu care va fi săvârşită Utrenia şi Sfânta Liturghie, începând cu ora 7.00, pe un podium special amenajat în vecinătatea Catedralei mitropolitane din Târgovişte, unde se vor afla moaştele Sfântului Ierarh”, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.
Vor fi lansate mai multe volume ale Editurii Arhiepiscopiei Târgoviştei şi vor fi acordate diplome de excelenţă elevilor premianţi ai concursurilor şcolare, precum şi profesorilor care i-au îndrumat.
„Pentru a încuraja performanţa educaţională, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Nifon va premia, în ziua de 11 august 2022, 20 elevi din Eparhie, care au obţinut primele locuri la etapa naţională a Olimpiadelor şi Concursurilor şcolare din anul şcolar recent încheiat, dimpreună cu cei 17 profesori ai lor, iar în seara zilei de 10 august 2022, premierea celor 4 elevi din Eparhie care au obţinut media generală 10 la Bacalaureat şi a celor 17 elevi care au obţinut primele locuri la etapa judeţeană a Olimpiadei Naţionale de Religie şi a Concursului Naţional interdisciplinar „Cultură şi Spiritualitate”, dar şi a celor 15 profesori îndrumători”, a mai spus vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.
Slujbele vor fi transmise live pe pagina de facebook a Arhiepiscopiei Târgoviştei.
În perioada manifestărilor, miercuri şi joi, vor fi restricţii de circulaţie pe mai multe străzi din centrul municipiului Târgovişte.