Un bărbat din localitatea dâmboviţeană Titu care şi-a parcat peste noapte maşina în faţa porţii nu a mai găsit-o dimineaţă, iar poliţiştii l-au prins pe făptaş, un tânăr de 24 de ani fără permis, informează, luni, IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către un bărbat de 26 de ani, din Titu, cu privire la faptul că, la data de 6 iulie a.c., şi-a parcat autoturismul pe stradă, în faţa porţii de acces, iar, în dimineaţa de 7 iulie a.c., nu l-a mai găsit. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în cursul serii de 6 iulie a.c., autoturismul ar fi fost sustras de către o persoană de sex masculin, care s-ar fi deplasat cu acesta spre localitatea Odobeşti”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au găsit autoturismul sustras, cât şi persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr de 24 de ani, din judeţul Neamţ, care nu deţine permis de conducere. Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore şi în cursul zilei de luni va fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cel în cauză este acuzat de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.