Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Ionuţ Cocoş, din Ialomiţa, câştigătorul Festivalului „Ileana Sărăroiu”

Câştigătorul Festivalului-concurs naţional ”Ileana Sărăroiu”, ce a avut loc, la Târgovişte, în perioada 18-19 noiembrie, este Ionuţ Cocoş, din Ialomiţa.

Celelalte premii au fost obţinute de: Premiul I – Alexandru Simona (comuna Dideşti, judeţul Teleorman) Premiul II – Pieleanu Florin Adrian (comuna Băbăiţa, judeţul Teleorman) Premiul III – Stoica Maria Valentina (comuna Dobra, judeţul Dâmboviţa).

Festivalul s-a încheiat, duminică, cu două recitaluri extraordinare: Nicolae Furdui Iancu şi Ansamblul „Haiducii” din Raionul Ialoveni (Republica Moldova).

Juriul a fost condus de Nicolae Furdui Iancu, cel care a susţinut şi un recital, duminică, alături de Ansamblul folcloric „Haiducii” din Raionul Ialoveni (Republica Moldova). Acompaniamentul celor două seri de festival a fost asigurat de Orchestra Populară „Chindia” condusă de Ionuţ Dumitrescu. Pe scenă a urcat şi marele tenor Florin Georgescu.

Pe 25 septembrie 1936 s-a născut Ileana Sărăroiu, cea care avea să rămână, alături de Maria Lătăreţu, Maria Tănase şi Ioana Radu, în galeria selectă a marilor interprete de muzică populară românească. A copilărit în localitatea Valea Voievozilor, într-o familie săracă, iar la vârsta de 11 ani, urca pe scena căminului cultural din satul natal, urmând ca apoi să cânte şi la Casa Culturală din Târgovişte.