Dâmboviţa: Investiţii de 17,3 milioane de euro la Spitalul Judeţean Târgovişte
Investiţii în valoare de 17,3 milioane de lei sunt în curs la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, lucrări fiind la construirea unui ambulatoriu de specialitate, extinderea secţiilor de Cardiologie şi Urgenţe, anunţă, marţi, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Pentru sănătatea dâmboviţenilor se lucrează la: construirea ambulatoriului de specialitate. Aici avem deja în licitaţie publică şi aparatura medicală necesară. Valoarea totală investiţiei este de 4 milioane de euro. Extinderea şi dotarea Secţiei de Cardiologie în valoare de 2 milioane de euro. Pe lângă lucrările în curs, în paralel, se desfăşoară şi licitaţia prin care vom achiziţiona un aparat angiograf cu o valoare de aproximativ 2,1 milioane de euro. Pentru extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe valoarea este de 1,7 milioane de euro”, a precizat, pe facebook, preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
Acesta precizează că mai sunt şi alte investiţii pe care Consiliul Judeţean Dâmboviţa le are la cel mai important spital din judeţ.
„Recent, prin PNRR, ne-a mai fost aprobată o finanţare de 7 milioane de euro pentru reducerea riscului de infecţii nosocomiale. Şi tot prin PNRR, pentru că mereu am spus că vom utiliza la maximum fondurile europene disponibile, am reuşit să obţinem o altă finanţare de 2,1 milioane de euro cu ajutorul căreia vom reabilita şi moderniza Secţia de Tratamente Recuperatorii şi pavilionul administrativ”, mai spune Corneliu Ştefan.
În total, investiţiile Consiliului Judeţean Dâmboviţa se ridică la 17,3 milioane de euro.