Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Incendiu la o hală dezafectată a termocentralei Doiceşti, locuitorii din zonă avertizaţi prin RO-ALERT

Un incendiu a izbucnit, vineri, la o hală dezafectată a termocentralei Doiceşti, aflată în prezent în conservare, iar locuitorii din zonă au fost avertizaţi prin RO-ALERT despre degajarea mare de fum, informează ISU Dâmboviţa.

Incendiul a fost semnalat la 112.

„Către locul evenimentului s-au deplasat 2 autospeciale cu apă şi spumă (ASAS) de la Detaşamentul Pucioasa, 2 ASAS de la Detaşamentul Târgovişte, o ASAS de la Detaşamentul Găeşti, un container multirisc de la Detaşamentul Pucioasa, un echipaj de ambulanţă SMURD de la Detaşamentul Pucioasa şi grupa operativă de la nivelul ISU „Basarab I” Dâmboviţa. Incendiul se manifestă în subsolul unei hale dezafectate (cu suprafaţa de aproximativ 5.000 mp), la un subsol tehnologic, unde nu există flacără deschisă, doar degajări de fum”, precizează ISU Dâmboviţa.

Conform sursei citate, nu există pericolul extinderii incendiului către exterior.

Incendiul este localizat, la faţa locului fiind prezente 30 de pompieri care intervin pentru lichidarea incendiului şi ventilarea halei de fum.