Dâmboviţa: Grup infracţional specializat în trafic de droguri, destructurat
Două persoane au fost arestate preventiv şi un minor arestat la domiciliu pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, informează, marţi, într-un comunicat de presă, DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa.
Cei trei sunt în vârstă de 43 de ani, 31 de ani şi 17 ani.
„La data de 24.10.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul S.C.C.O. Dâmboviţa au organizat o acţiune de prindere în flagrant, pe raza judeţului Argeş, în urma căreia unul dintre inculpaţi a fost surprins, în timp ce deţinea asupra sa, cantitatea de 500 grame de cocaină. În cauză s-a reţinut faptul că, inculpatul, în vârstă de 43 ani, a introdus în ţară, din Belgia, droguri de risc, pe care, ulterior, le-a distribuit către consumatori, prin intermediul celorlalţi inculpaţi”, precizează DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa.
Conform sursei citate, din investigaţiile efectuate s-a constat faptul că, inculpatul a desfăşurat mai multe activităţi de comercializare de droguri de risc (cannabis) şi de mare risc (ecstasy, cocaină, heroină), pe care le-a depozitat în pământ, prin săparea de gropi şi însemnarea acestora pentru o recunoaştere ulterioară în momentul distribuţiei. De asemenea, s-a stabilit şi faptul că, acelaşi inculpat, a înfiinţat o cultură de cannabis, în scopul comercializării de droguri de risc.
În cauză au fost efectuate şapte percheziţii domiciliare.
„La data de 24.10.2021 şi 25.10.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul B.C.C.O Ploieşti şi S.C.C.O. Dâmboviţa au efectuat un număr de 7 percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Dâmboviţa, în urma cărora au fost găsite şi ridicate, o pipă metalică, mai multe resturi de materie vegetală, 3 arme supuse autorizării, o armă letală, 53 de cartuşe cu proiectil, 25 de cartuşe G.F.L., 380 de cartuşe fără proiectil, 6 plicuri autosigilante, susceptibile a conţine cannabis, 1 plic autosigilant, susceptibil a conţine cocaină, 3 comprimate ecstasy, arme albe, materiale pirotehnice şi suma de 2.800 de euro”, mai anunţă DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa.
Cei trei inculpaţi reţinuţi au fost prezentaţi, luni, Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, instanţa dispunând măsura arestului la domiciliu pentru inculpatul minor, respectiv arestarea preventivă, pentru ceilalţi doi inculpaţi.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul cadrelor de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale.