O femeie a fost prinsă de poliţişti, după ce a trimis prin corespondenţă în penitenciar droguri impregnate în hârtie, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.
„Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa, au documentat activitatea infracţională a două persoane, de 28 şi 54 de ani (un bărbat şi o femeie, membri ai aceleaşi familii), cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. În sarcina bărbatului s-a reţinut şi comiterea infracţiunii de instigare la efectuarea, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Conform sursei citate, în luna aprilie 2025, la instigarea bărbatului, încarcerat într-un penitenciar din judeţul Dâmboviţa, femeia ar fi procurat şi expediat către acesta, sub formă de corespondenţă, droguri de mare risc (MDMB-4en-PINACA), ce ar fi fost destinate comercializării, impregnate în coli de hârtie.
În cursul urmăririi penale drogurile au fost indisponibilizate.
De asemenea, cercetările efectuate au mai relevat că, la finele anului 2024, bărbatul ar fi procurat şi introdus, în acelaşi loc de detenţie, droguri de mare risc şi substanţă psihoactivă (MDMB-4en-PINACA, MDMB-BUTINACA şi MDMB-INACA) care au fost descoperite şi indisponibilizate.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus pe 15 aprilie reţinerea celor două persoane, pentru 24 de ore, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dâmboviţa a dispus ăn cursul zilei de miercuri arestarea preventivă a celor doi, pentru 30 de zile.
Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Mărgineni.