O femeie de 53 de ani din comuna dâmboviţeană Vulcana-Pandele este acuzată de evaziune fiscală, prejudiciul fiind de 3,3 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, remis joi.
”Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au documentat activitatea infracţională a unei femei de 53 de ani, din Vulcana-Pandele, bănuită de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală (…). Din cercetări a reieşit că, în perioada ianuarie 2013- ianuarie 2014, în calitate de administrator statuar în cadrul a trei societăţi comerciale, ar fi înregistrat în contabilitate cheltuieli cu achiziţii fictive de mărfuri. Prin activitatea infracţională s-a creat un prejudiciu de 3.357.399 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.
Instanţa de judecată a dispus, joi, arestarea preventivă în lipsă a bănuitei pentru 30 de zile.
De asemenea, a fost instituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de aceasta.
Activităţile de cercetare penală s-au efectuat sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.