Dâmboviţa: Femeia al cărei copil de 4 ani s-a înecat în piscină a fost găsită spânzurată
Mama copilului de 4 ani din Găeşti care a murit înecat în piscina locuinţei a fost găsită spânzurată, în noaptea de miercuri spre joi, informează IPJ Dâmboviţa.
După incidentul cu copilul, mama în a cărei grijă era a fugit de acasă, fiind într-o stare emoţională puternică. În căutarea ei s-au mobilizat poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari.
„Din nefericire, femeia a fost găsită spânzurată într-un copac”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Copilul de 4 ani s-a înecat în piscina din curtea casei, miercuri seara.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi, prin 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că un copil s-a înecat. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, din primele verificări, au constatat că un minor de 4 ani, care se afla în grija mamei, ar fi căzut într-o piscină, situată în curtea locuinţei. Din nefericire, a fost declarat decesul copilului, cadavrul fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei”, a informat IPJ Dâmboviţa.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.