Dâmboviţa: Explozie urmată de incendiu în satul Saru, trei persoane rănite

Dâmboviţa: Explozie urmată de incendiu în satul Saru, trei persoane rănite

O explozie urmată de incendiu a avut loc, marţi, într-o gospodărie din comuna dâmboviţeană Valea Mare, sat Saru, trei persoane fiind rănite, informează ISU Dâmboviţa.

De incendiu şi explozie a fost afectată o casă cu etaj.

„Explozie urmată de incendiu în comuna Valea Mare, sat Saru, str. Principală. Se acționează pentru lichidarea flăcărilor. Incendiul este localizat. Se acționează în continuare pentru lichidarea incendiului. Acesta a afectat o suprafață de circa 300 de metri pătraţi”, precizează ISU Dâmboviţa.

Cele trei persoane rănite au fost preluate de echupajele de ambulanţă şi SMURD şi transportate la spitalul din Găeşti.

La faţa locului intervin trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două ambulanţe şi două echipaje SMURD.

„La finalizarea operaţiunilor de intervenţie s-a constatat că a fost afectată locuinţa şi două anexe din gospodăria unde a avut loc explozia, precum şi alte trei case învecinate unde au fost deteriorate mai multe uşi şi ferestre. De asemenea, au fost afectate portierele dreapta şi parbrizul unui microbuz”, precizează ISU Dâmboviţa.

Pompierii au stabilit că explozia s-a produs din cauza scăpărilor de gaze de la o butelie.