Dâmboviţa: Două persoane arestate preventiv, în urma percheziţiilor la hoţii de lemne din zona Pucioasa
Două persoane au fost arestate preventiv, iar iar împotriva alteia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, în urma percheziţiilor de la sfârşitul săptămânii trecute la hoţi de lemne din zona Pucioasa, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa, remis miercuri.
Trei bărbaţi reţinuţi în ziua percheziţiilor au fost prezentaţi, marţi, magistraţilor pentru dispunerea unor măsuri preventive.
”În urma perchezițiilor efectuate în ziua de 12 ianuarie a.c., la persoane bănuite de tăiere ilegală și sustragere de material lemnos, două dintre acestea au fost arestate preventiv, iar împotriva alteia a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile (…).Vă reamintim că, în perioada octombrie 2017-ianuarie 2018, prin tăierea ilegală și sustragerea de material lemnos, aceștia ar fi creat un prejudiciu estimat la 35.000 de lei”, se arată în comunicatul IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au efectuat vinerea trecută 15 percheziţii şi au indisponibilizat mai multe bunuri, printre care şi o autoutilitară. Percheziţiile au fost efectuate raza localităţilor Pucioasa, Brăneşti şi Aninoasa.
Percheziţiile au vizat persoane bănuite că, în perioada octombrie 2017-ianuarie 2018, ar fi tăiat ilegal şi ar fi sustras material lemnos din fondul forestier de pe raza comunei Brăneşti. Ancheta vizează şi persoane care ar fi achiziţionat material lemnos de la bănuiţi.