Două maşini au ars, luni, în localitatea dâmboviţeană Viişoara, în timp ce se încerca transferul de combustibil de la una la alta, informează ISU Dâmboviţa.
„Cele două autoturisme au ars în totalitate. A fost salvat un autoturism situat în imediata apropiere. Incendiul se pare că s-a produs la încercarea de transvazare a combustibilului de la o maşină la alta, producându-se electricitate statică”, precizează ISU Dâmboviţa.
Pentru lichidarea incendiului a intervenit Detaşamentul de pompieri Târgovişte cu o autospecială.