DSP Dâmboviţa anunţă că de la debutul pandemiei până pe 4 mai, la nivel de judeţ au fost efectuate 1.019 testări, din care 112 cazuri au fost confirmate cu virusul COVID-19.
Dintre aceste 112 cazuri, 32 de persoane au fost vindecate şi externate, 73 sunt sub strictă supraveghere medicală, iar şapte persoane au decedat, ultimul deces înregistrându-se luni. Este vorba despre o persoană de sex feminin, în vârstă de 90 de ani, rezidentă a Centrului pentru Îngrijirea Persoanelor Vârstnice Răcari şi care prezenta multiple comorbidităţi.
Numărul de puţin peste 1.000 de teste făcute în judeţ arată că doar câteva sute de persoane au fost testate, asta pentru că au fost testaţi cei internaţi, iar pentru externare a fost nevoie ca la două teste să iasă rezultat negativ.