Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Deficit de medici la Spitalul Judeţean Târgovişte, în special la Urgenţe, Imagistică şi Nefrologie

Spitalul Judeţean Târgovişte are deficit de medici, în special la Secţiile Unitatea de Primiri Urgenţe, Imagistică, Nefrologie, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul unităţii medicale, Claudiu Dumitrescu.

”Sunt mai multe secţii care au cadre insuficiente şi mă refer aici la medici, asistenţi şi infirmieri. V-aş putea da exemplu Secţia Chirurgie, care este foarte afectată numeric atât la asistenţi, cât şi la infirmieri. Deficit de medici avem la Imagistică, ATI (Anestezie Terapie Intensivă, n.r.), Urgenţe, Nefrologia”, a precizat Dumitrescu.

Acesta spune că sunt posturi de medici care au fost scoase la concurs de mai multe ori, chiar, şi nimeni nu s-a prezentat pentru a le ocupa.

”Sunt posturi de medici vacante care au fost scoase la concurs în numeroase rânduri şi nu au fost ocupate. Medic specialist nefrolog cred că e a patra sau a cincea orară când s-a scos la concurs, posturi de ATI s-au scos la concurs şi nu a venit nimeni, la fel la Imagistică. Aici lucrurile ţin şi de specializări deficitare la nivel naţional. La Nefrologie avem speranţa că se va prezenta cineva acum la concurs, în schimb la Radiologie, ne referim la cei cu competenţă tomograf şi RMN, că asta ne interesează, deci investigaţii de înaltă performanţă, nu avem speranţe, pentru că de fiecare dată când se prezintă ne întreabă numărul de investigaţii raportat la 24 de ore şi, credeţi-ne, este mult mai mare comparativ cu alte spitale judeţene”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu.

Ca număr de medici de care mai este nevoie în unitatea medicală din Târgovişte, Dumitrescu a dat exemplul Unitîţii de Primiri Urgenţe, unde sunt peste 10 medici, dar mai este nevoie de încă pe atâţia. Este secţia unde pacienţii se plâng adeseori că aşteaptă cel mai mult până sunt trataţi.

”La UPU sunt undeva la peste 10 medici, mai e nevoie de încă 10. Aţi văzut că creşte numărul de prezentări de la an la an. Cum să reducem timpul de aşteptare, dacă medicul consultă, aşa cum am spus mereu, în ritmul în care omeneşte e posibil”, a spus Claudiu Dumitrescu.