Dâmboviţa: Cum sunt repartizate mandatele de parlamentar; PSD are cele mai multe

Dâmboviţa: Cum sunt repartizate mandatele de parlamentar; PSD are cele mai multe

PSD a obţinut cele mai multe mandate de parlamentar în Dâmboviţa, conform rezultatelor finale oficiale care arată că PSD are peste 60% atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat.

”Încă nu s-au finalizat calculele, dar cu siguranţă noi luăm doi senatori şi cinci deputaţi, cu redistribuiri”, a declarat, luni, pentru Agerpres, preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

PNL ar putea obţine două sau trei mandate de parlamentar, în funţie de redistribuire.

Primii cinci candidaţi ai PSD Dâmboviţa pentru Camera Deputaţilor, în ordinea de pe listă, sunt: Rovana Plumb, Leonardo Badea, Carmen Holban, Ştefan Corneliu, Oana Vlăducă. La Senat primul pe listă este Adrian Ţuţuianu, iar al doilea Titus Corlăţean.

După validarea oficială a mandatelor, Adrian Ţuţuianu va avea de optat între funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi cea de senator. Funcţii administrative mai au Corneliu Ştefan, vicepreşedinte al consiliului judeţean, Carmen Holban, viceprimar Târgovişte şi Oana Vlăducă – consilier local Târgovişte. Ceilalţi de pe listă sunt actuali parlamentari.

La PNL Dâmboviţa, lista pentru Senat este deschisă de Iancu Caracota, fost prefect al judeţului, iar la Camera Deputaţilor primul loc este ocupat de Cezar Preda, iar pe locul doi este Iulian Vladu, ambii parlamentari în funcţie.

La acest moment, la nivel de judeţ, sunt sigure patru mandate de deputat pentru PSD şi două de senator, iar pentru PNL unul de deputat şi unul de senator. Dacă cei din PSD sunt siguri că vor mai obţine şi al cincilea mandat de deputat, nu la fel de siguri sunt cei de la PNL pentru al doilea mandat de deputat.

Mandatele de parlamentar obţinute în urma alegerilor din 11 decembrie vor fi stabilite după numărarea voturilor la nivelul întregii ţări şi după procesul de redistribuire.

În Dâmboviţa vor fi trei mandate de senator şi şapte de deputat.

PSD a obţinut la alegerile parlamentare, la nivelul judeţului Dâmboviţa, peste 60% (62,91% la Camera Deputaţilor şi 62,33% la Senat), iar PNL sub 20% (19,37 % la Camera Deputaţilor şi 19,48% la Senat), conform rezultatelor finale oferite, luni, de Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Dâmboviţa. Nicio altă formaţiune politică nu a obţinut, în judeţ, peste 5%.

error: Conţinut protejat !!