Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Copilul de 9 ani dispărut de la o stână, găsit în Prahova

Copilul de 9 ani dat dispărut după ce a plecat de la o stână din comuna dâmboviţeană Vişineşti şi nu a mai revenit a fost găsit sâmbătă în judeţul Prahova, anunţă IPJ Dâmboviţa.

Copilul era plecat de joi seara şi a fost dat dispărut în cursul zilei de vineri.

„În dimineaţa zilei de astăzi, 9 august a.c., în urma unei ample operaţiuni de căutare, desfăşurate pe parcursul mai multor ore, eforturile poliţiştilor, pompierilor, jandarmilor, asociaţiilor de voluntari şi implicarea exemplară a cetăţenilor din comunitate, precum şi ca urmare a transmiterii unui mesaj de tip RO-Alert, a fost identificat în siguranţă minorul Pantan David-Teodor, în localitatea Proviţa de Sus, din judeţul Prahova. Din declaraţiile acestuia a reieşit că nu a fost victima niciunei infracţiuni”, precizează IPJ Dâmboviţa.

 Poliţiştii mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în căutarea copilului şi subliniază cât de importantă este cooperarea dintre autorităţi şi comunitate este esenţială pentru protejarea vieţii şi siguranţei cetăţenilor.