Dâmboviţa: Cooperare cu autorităţile din Germania şi Elveţia, grup infracţional organizat, destructurat

Dâmboviţa: Cooperare cu autorităţile din Germania şi Elveţia, grup infracţional organizat, destructurat

Poliţiştii au efectuat şase percheziţii la membri ai unui grup infracţional organizat care recrutau tinere şi le determinau să practice prostituţia în Spania, Germania, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie, se arată într-un comunicat al SCCO (Serviciul Combatere a Criminalităţii Organizate) Dâmboviţa.

Grupul infracţional organizat este format din cinci persoane din judeţul Dâmboviţa.

Din cercetări a reieşit că patru bărbaţi ar fi constituit un grup infracţional organizat în scopul recrutării unor tinere, pe fondul unor legături afective şi sub aparenţa unor relaţii de concubinaj sau căsătorie. Le-ar fi determinat să practice prostituţia, în folosul lor, în Spania, Germania, Olanda, Elveţia şi Marea Britanie. Ulterior, s-ar fi alăturat un alt bărbat grupului.

Conform DIICOT, au fost identificate şase tinere, toate majore, cărora li s-ar fi înlesnit să practice prostituţia, prin asigurarea transportului şi cazării.

Pentru probarea activităţii infracţionale, pe parcursul acestei zile, poliţiştii Serviciului Combatere Crimă Organizată Dâmboviţa, cu sprijinul poliţiştilor specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Ploieşti şi al poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa, jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa şi Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti, au efectuat 6 percheziţii domiciliare, în judeţele Dâmboviţa şi Ilfov, fiind puse în executare 5 mandate de aducere.

„În urma descinderilor, poliţiştii au indisponibilizat 99.500 de euro, 3.700 de lei, un ceas de lux în valoare de 12.000 de euro, 5 telefoane mobile, un gram de substanţă pulverulentă susceptibilă a fi amfetamină şi mai multe înscrisuri, fiind întreprinse măsuri în vederea indisponibilizării a trei autoturisme de lux. În cauză, s-a cooperat cu autorităţile poliţieneşti din Germania şi Elveţia, fiind primit sprijin din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale şi Unităţii Centrale de Analiză a Informaţiilor”, se mai arată în comunicatul SCCO Dâmboviţa.

Activităţile de documentare s-au desfăşurat cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte.

Poliţiştii continuă cercetările, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Dâmboviţa, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale ce se impun.

error: Conţinut protejat !!