Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Controale în trafic pentru depistarea hoţilor de lemne

lemn

Aproape jumătate dintre vehiculele care transportau material lemnos au fost găsite cu nereguli, joi, într-o acţiune a poliţiştilor dâmboviţeni privind delictele silvice.

”În după-amiaza zilei de 12 noiembrie a.c., poliţiştii au acţionat pentru depistarea şi sancţionarea delictelor silvice. În cadrul acţiunii, poliţiştii au verificat 123 de autovehicule şi atelaje hipo încărcate cu material lemnos. În urma neregulilor descoperite, poliţiştii au aplicat 52 de sancţiuni contravenţionale şi au retras şapte certificate de înmatriculare şi două seturi de plăcuţe de înmatriculare. De asemenea, poliţiştii au constatat cinci infracţiuni la Codul Silvic”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa, remis joi.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat aproape 10 metri cubi material lemnos şi 200 de kg de cetină.

IJP Dâmboviţa a dat şi câteva exemple de la controlul efectuat: trei bărbaţi, din localitatea Potocelu, au fost amendaţi conform prevederilor Legii 171/2010 întrucât au fost depistaţi în timp ce transportau ilegal 4,5mc material lemnos, de esenţă fag şi plop; doi bărbaţi din Pucioasa sunt cercetaţi de poliţişti după ce au fost suprinşi în timp ce tăiau şi sustrăgeau material lemnos dintr-o pădure proprietate privată.