Dâmboviţa: Cinci răniţi, între care doi copii, într-un accident pe DN 72
Trei adulţi şi doi copii au fost răniţi, duminică, într-un accident pe DN 72, în localitatea dâmboviţeană Răzvad, informează IPJ Dâmboviţa.
„Din primele verificări efectuate, poliţiştii au constatat că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Doiceşti, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72, din direcţia Târgovişte către Ploieşti, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 34 de ani, din comuna Ocniţa. În urma impactului, şoferul de 46 de ani şi alţi patru pasageri ai autoturismelor, cu vârste cuprinse între 5 şi 35 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, precizează IPJ Dâmboviţa.
La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD şi două ambulanţe.