Dâmboviţa: Cele mai multe amenzi plătite de şoferi, pentru depăşirea vitezei legale
Peste 53.200 de participanţi la traficul rutier au fost sancţionaţi contravenţional, în primele nouă luni ale acestui an, aproape jumătate pentru depăşirea vitezei legale.
”Au fost aplicate 53.299 de contravenţii, din care 22.087 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 11.075 pentru neportul centurii de siguranţă. 536 de conducători auto au fosat sancţionaţi ca urmare a neacordării priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, iar alţi 1241 pentru utilizarea telefonului mobil în timpul mersului, fără ca acesta să fie prevăzut cu sistem tip „mâini libere””, se arată într-un comunicat al Poliţiei Dâmboviţa.
Peste 4.300 de pietoni au fost sancţionaţi, în perioada menţionată, pentru deplasarea neregulamentară pe drumul public sau pentru traversarea prin loc nepermis.
În primele nouă luni ale acestui an, la nivelul judeţului Dâmboviţa, poliţiştii au reţinut aproape 2.000 de permise de conducere şi au retras aproape 1.400 de certificate de înmatriculare şi 97 de plăcuţe de înmatriculare.
”Din totalul permiselor de conducere reţinute, 220 au fost pentru consumul de alcool şi 527 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor ori a vehiculelor. În cazul a 306 de conducători auto s-a dispus măsura reţinerii permisului de conducere pentru depăşirea vitezei maxime admise pe sectorul respectiv de drum cu mai mult de 50 de km/h”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Dâmboviţa.