Cele mai multe accidente din Dâmboviţa, conform raportului pe primele 10 luni al IPJ Dâmboviţa, au avut loc pe drumurile naţionale care tranzitează judeţul, iar dintre acestea pe primul loc este DN 1A, pe tronsonul Crevedia-Corneşti.
„Pe drumurile naţionale ce tranzitează judeţul s-au înregistrat 164 de accidente de circulaţie, dintre care 20 au fost grave, iar pe cele judeţene, 158, dintre care 21 au fost grave. Astfel, pe DN 71, pe tronsonul Bâldana-Târgovişte s-au înregistrat 21 de accidente de circulaţie, iar pe sectorul Târgovişte-Cota 1000, alte 22. Pe DN 72 , pe sectorul Găeşti-Târgovişte s-au produs 15 accidente rutiere. Pe DN 7, pe raza localităţilor Lunguleţu-Titu-Produleşti s-au înregistrat 13 accidente rutiere, iar pe sectorul Tărtăşeşti – Slobozia Moară, 5 accidente rutiere. Pe DN 1A, pe tronsonul Crevedia-Corneşti, au avut loc 27 de accidente de circulaţie”, se arată într-o informare a IPJ Dâmboviţa, remisă, vineri, AGERPRES.
Conform sursei citate, tot în acest an, pe drumurile comunale din judeţ s-au înregistrat 47 de accidente rutiere, dintre care 7 au fost grave, pe străzile din mediul urban, 128 (11 grave), iar pe cele din rural, 53 (3 grave).
În perioada ianuarie – octombrie, numărul accidentelor grave din Dâmboviţa înregistrează o scădere cu 20,51%, faţă de anul precedent. În ceea ce priveşte accidentele rutiere uşoare, se înregistrează o creştere de 5,83%, faţă de anul 2023.
„La nivelul judeţului Dâmboviţa, principalele cauze generatoare de accidente de circulaţie (58,33%) sunt abaterile bicicliştilor, ceea ce semnifică 17,02% din numărul total de accidente, abaterile pietonilor, ceea ce semnifică 11,41% din numărul total de accidente, neacordare prioritate vehicule, ceea ce reprezintă 11,05% din numărul total de accidente, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, ceea ce reprezintă 10,50% din numărul total de accidente, şi nepăstrarea unei distanţe corespunzătoare în mers, ceea ce reprezintă 8,33% din numărul total de accidente”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.