Numărul medicilor de la Spitalul Judeţean Târgovişte care au plecat în străinătate în ultimii 10 ani este foarte mic, în jur de 10 persoane.
Informaţia a fost dată de managerul unităţii medicale, Claudiu Dumitrescu.
Întrebat despre numărul medicilor care a plecat în străinătate în ultimii 10 ani de la Spitalul Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu a spus că este foarte mic, în jur de 10 persoane.
Astfel, fenomenul de migrare a medicilor români în străinătate, despre care se vorbeşte foarte mult în ultimii ani şi care a fost motivul principal pentru care medicii au primit creşteri substanţiale la salariu, nu se regăseşte şi în Dâmboviţa.
Cu toate acestea, unităţile medicale din judeţ duc lipsă de medici specialişti. Conform conducerii Spitalului Judeţean Târgovişte, unitatea medicală are deficit de medici, în special la Secţiile Unitatea de Primiri Urgenţe, Imagistică, Nefrologie.
Spitalul judeţean Târgovişte este primul angajator din Târgovişte şi al doilea din judeţul Dâmboviţa (după Arctic), cu aproximativ 2.000 de angajaţi.