Dâmboviţa: Carantina în Pucheni se prelungeşte cu încă şapte zile
Carantina în localitatea dâmboviţeană Pucheni se prelungeşte cu încă şapte zile, după ce rata incidenţei cazurilor de COVID-19 a ajuns la 5,94% la mia de locuitori, informează, miercuri seara, Prefectura Dâmboviţa.
„Se propune, începând cu data de 04.03.2021, ora 5.00, pentru o perioadă de 7 zile, prelungirea măsurii de carantină zonală pentru comuna Pucheni, judeţul Dâmboviţa„, anunţă Prefectura Dâmboviţa.
Localitatea Pucheni a intrat în carantină pe data de 18 februarie, pentru 14 zile. Indicele COVID-19 era în Pucheni la intrarea în carantină de 4,16 cazuri la mia de locuitori, cu şapte cazuri confirmate în ultimele 14 zile.
Datele oferite de Prefectura Dâmboviţa arată că în data de 3 martie, la nivelul comunei, erau 10 cazuri confirmate în ultimele 14 zile.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, miercuri au fost confirmate 72 de cazuri de COVID-19. În total sunt 193 de persoane internate în spital, opt la ATI, fiind ocupate toate paturile de la ATI.