Un bărbat de 40 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce, pe fondul consumului de alcool, a lovit cu bâta un alt bărbat, care a ajuns în spital, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.
„La data de 12 mai a.c., în jurul orei 10:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa au fost sesizaţi de reprezentanţii spitalului din localitate cu privire la faptul că un bărbat a fost lovit de către o altă persoană. În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, la data de 2 mai, în jurul orei 12:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, un bărbat de 40 de ani, din Gusoiu, ar fi agresat fizic cu un obiect contondent (bâtă) un alt bărbat de 55 de ani, din comuna Glodeni”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Agresorul a fost reţinut de poliţişti, urmând ca în cursul zilei de joi să fie prezentat magistraţilor pentru dispunerea unei măsuri preventive.
„Poliţiştii, sun coordonarea procurorului de caz, continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, mai anunţă IPJ Dâmboviţa.