Dâmboviţa: Bărbat de 62 de ani care a ameninţat că se sinucide căutat de poliţişti şi găsit pe un câmp

Dâmboviţa: Bărbat de 62 de ani care a ameninţat că se sinucide căutat de poliţişti şi găsit pe un câmp

Un bărbat de 62 de ani din localitatea dâmboviţeană Sălcuţa, care a plecat de acasă şi a ameninţat că se sinucide, a fost căutat de echipe de poliţişti şi a fost găsit pe un câmp, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

„Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au fost sesizaţi de către o femeie de 56 de ani, din Sălcuţa, cu privire la faptul că soţul acesteia, un bărbat de 62 de ani, a plecat de la domiciliu, afirmând că se va sinucide. Au fost constituite echipe de căutare formate din poliţişti de la Poliţia Oraşului Titu şi de la Secţia nr. 13 Poliţie Rurală Titu, fiind efectuate căutări pe raza oraşului, dar şi în comunele învecinate”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, bărbatul a fost găsit de poliţişti pe un câmp între localităţile Lunguleţu şi Titu, având un recipient de 2 litri în care ar fi dizolvat mai multe medicamente pe care le-ar fi consumat.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru investigaţii medicale.

error: Conţinut protejat !!