Dâmboviţa: Bărbat arestat, după ce a încercat să îşi omoare fraţii cu un cuţit
Un bărbat de 32 de ani din comuna dâmboviţeană Tătărani a fost arestat preventiv, după ce, pe fondul consumului de alcool, a încercat să îşi omoare fraţii cu un cuţit, informează, miercuri, IPJ Dâmboviţa.
„Din investigaţiile efectuate a reieşit faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iulie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la locuinţa sa, pe fondul consumului de alcool, bărbatul şi-ar fi agresat cei doi fraţi, respectiv doi bărbaţi de 28 şi 37 de ani, cu un obiect ascuţit-tăietor (cuţit). Cele două victime au primit îngrijiri medicale, fiind transportate la spital”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Agresorul a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, iar marţi, în urma probatoriului administrat de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor calificat.
[foto: arhivă]