O asistentă a fost lovită în timp ce intervenea, în Moreni, pentru a trata un bărbat, acesta aflat în stare de ebrietate a lovit-o şi acum este cercetat de Poliţie.
Incidentul a avut loc pe 30 aprilie.
”Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați că o femeie de 37 de ani, personal medical în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, a fost lovită în timpul unei intervenții. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, în seara de 30 aprilie a.c., femeia a fost lovită de un bărbat de 49 de ani, aflat sub influența alcoolului, în timp ce îi acorda acestuia îngrijiri medicale. Victima a fost transportată la spital”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmboviţa.
Față de bănuit, se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
De asemenea, a fost informat Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, în vederea dispunerii de măsuri conform competențelor.