Dâmboviţa: Asistaţi social, veniţi la bursa locurilor de muncă să spună că nu pot munci
Mai multe persoane din Dâmboviţa, beneficiare de ajutoare sociale, au participat, vineri, la Bursa locurilor de muncă din Târgovişte, doar pentru a le spune angajatorilor că nu pot munci, susţinând că au afecţiuni medicale ori au copii de care trebuie să aibă grijă.
Sfătuiţi de autorităţi să participe la bursa locurilor de muncă, deoarece cei care primesc aceste facilităţi sunt condiţionaţi să îşi caute un loc de muncă, mai mulţi beneficiari de ajutoare sociale le-au cerut angajatorilor să le dea hârtii semnate că nu se găseşte un loc de muncă pentru ei.
Mai multe femei au venit cu copii mici în braţe, iar când li se prezentau posturile vacante, au replicat că nu pot munci din cauză că nu au cu cine lăsa copiii. La sugestia că i-ar putea duce la grădiniţă, ele au răspuns că aceştia nu sunt ‘obişnuiţi’ cu aceste instituţii de învăţământ preşcolar şi că ‘plâng’ dacă îi lasă acolo.
”Noi nu mergem la muncă, avem copii mici, ne e milă de copii. Nu am unde să îi las (…). Îmi ajunge ajutorul, iau 3 milioane jumate (lei vechi, n.r.)”, a spus una dintre femei.
”Dacă nu aveam copii, munceam. Dar, dacă am copii mici…”, a adăugat alta.
”Eu am patru copii, uite, am două gemene, mai am doi acasă. N-am cu cine să las copiii. Noi nu lăsăm, aşa, copiii la creşe, acolo plâng copiii noştri. Nu-s învăţaţi să îi lăsăm cu alţii”, a replicat unui angajator o ‘candidată’ sfătuită să-şi lase copiii la creşă.
”Nu ne angajăm, că avem copii (…). Avem alocaţie, ajutoare, trăim din ei. Ne dă primăria, nu ne lasă să murim”, a conchis o femeie participantă la bursă.
‘Candidatele’ la bursă nu s-au arătat impresionate de oferte de locuri de muncă pentru muncitori necalificaţi, cu salarii care încep de la 1.300 de lei/lună plus beneficii.
”Oferim locuri de muncă de muncitor necalificat, transport gratuit, salariu motivant începând de la 1.300 de lei, plus sporuri. Dar doamnele nu sunt interesate”, a afirmat reprezentantul unei firme, prezent la bursă.
Evenimentul, organizat de AJOFM Dâmboviţa, s-a desfăşurat la Clubul Pensionarilor din micro 6, începând cu ora 10.00.
”Au fost prezenţi 16 agenţi economici, care au pus la dispoziţia persoanelor participante 292 de locuri de muncă vacante. La Bursa Locurilor de Muncă au participat 257 de persoane, dintre care 89 au fost selectate în vederea încadrării în muncă”, se arată într-un comunicat al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dâmboviţa, remis, vineri.