Aproape 300 de locuri de muncă sunt oferite prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dâmboviţa pentru cei 13.180 de şomeri înregistraţi la nivel de judeţ.
Din totalul celor 277 de locuri de muncă, pentru cei cu studii superioare sunt oferite 14 locuri de muncă, printre acestea inspectori de specialitate, ingineri sau secretar de şcoală.
Cele mai multe locuri de muncă, 111, sunt pentru cei cu studii liceale. Sunt căutaţi electricienii, vânzătorii, lucrătorii comerciali. De asemenea sunt multe posturi pentru muncitorii necalificaţi, în industria textilă.
La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt înregistraţi 13.180 de şomeri, din care 5.531 sunt femei.
”În numărul total sunt cuprinşi şomerii care beneficiază de indemnizaţie – 1.288 de persoane, precum şi şomerii neindemnizaţi – 11.892 de persoane. Conform studiilor absolvite, situaţia se prezintă astfel: 285 persoane cu studii superioare; 1.522 persoane cu studii medii;11.373 persoane care au absolvit ciclul inferior al liceului sau şcoala de arte şi meserii”, se arată într-o informare a Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Dâmboviţa.
Rata şomajului, la nivelul judeţului Dâmboviţa, este de 6,63%.