Salariaţii Spitalului Judeţean Târgovişte care au pierdut la salariu vor primi compensaţii băneşti din fondurile proprii ale unităţii medicale.
”Legat de compensaţiile financiare acordate celor care au pierdut la venitul net, am spus că vom compensa parţial, am reuşit lucrul acesta şi punem în aplicare încă din luna mai. Am găsit o soluţie locală, agreată şi de consiliul judeţean, între timp au fost discuţii la nivel naţional între sindicate şi conducerea Ministerului Sănătăţii cu rezultate pe care le salutăm. Până acele modificări intră în vigoare, noi aplicăm soluţia locală, compensăm parţial pierderile salariale de care v-am spus”, a precizat managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu.
Conform acestuia, 470 de angajaţi ai spitalului din Târgovişte au pierdut la salariu.
”La spitalul judeţean sunt 470 de persoane care înregistrat pierderi salariale, ne referim aici la brancardieri, infirmieri, biologi, chimişti, psihologi. S-au înregistrat pierderi de la câţiva lei până la 1.600 de lei, ca atare aplicăm un procent unitar în aşa fel încât să compensăm parţial, dar semnificativ pierderile salariale. Noi sperăm ca doar luna aceasta să facem un astfel de efort şi de luna viitoare, aşa cum a anunţat doamna ministru, legea se modifică şi se compensează în întregime suma pierdută, urmând ca respectivele categorii să beneficieze de creşteri în trepte începând cu 2019”, a mai spus managerul Spitalului Judeţean Târgovişte, Claudiu Dumitrescu.
Acesta a adăugat că salariile cele mai mari din spitalul din Târgovişte sunt de peste 20.000 de lei, iar cei care au aceste venituri sunt medici primari.
”La medici salariile pornesc de la 7.000-8.000 de lei net, sunt şi astfel de salarii, şi ajung până la peste 20.000 de lei la medicul primar cu gradaţie mare. Pot fi şi sporuri acordate prin lege”, a precizat Dumitrescu.