Dâmboviţa: Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de case descoperite racordate ilegal la curent – rezultatul acţiunii de control de la Bălteni
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent reprezintă bilanţul controalelor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi din comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vineri, IPJ Dâmboviţa.
La acţiune au participat şi echipe de la Societatea de Distribuţie a Energiei Electrice. Controalele au fost efectuate pe linia pe linia evaziunii fiscale şi a incendierii de deşeuri.
„În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 65.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2005 privind protecţia mediului. De asemenea, din cercetările efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că 28 de imobile de pe raza localităţii Bălteni, ar fi fost racordate la reţeaua publică de energie electrică prin utilizarea de instalaţii clandestine sau prin ocolirea echipamentelor de măsurate a energiei electrice. Imobilele au fost debranşate de la reţeaua publică de energie electrică”, precizează IPJ Dâmboviţa.
Poliţiştii au întocmit 28 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
În acţiunea de vineri au fost angrenaţi 75 de poliţişti, patru echipe din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu-Comisariatul Judeţean Dâmboviţa, 13 echipe din cadrul SDEE Târgovişte, 18 luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa, 40 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa, 30 de jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Matei Basarab-Ploieşti şi 57 jandarmi de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.
Astfel de controale în Bălteni au avut loc şi luna trecută. Au fost date atunci amenzi de peste 360.000 de lei şi aproximativ 70 de tone de deşeuri din inox, cupru, aluminiu şi fier au fost confiscate.
În Bălteni, la doar câţiva kilometri de Bucureşti, se incendiază des deşeuri, de multe ori pentru recuperarea materialelor feroase în vederea valorificării. Uneori pompierii au intervenit zile la rând pentru a stinge incendii de deşeuri la Bălteni, în care au ars tone de gunoi menajer, cauciucuri şi alte resturi cu degajări mari de fum.
[foto: arhivă]