Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, în colaborare cu efective de ordine publică, au organizat, miercuri, 3 iunie, o acţiune pe linia depistării şi sancţionării ilegalităţilor din domeniul comerţului cu produse accizabile, material lemnos şi produse de panificaţie.
”Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale, dintre care 13 la Legea 12/1991 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, a căror valoare se ridică la 25.500 lei. De asemenea au fost confiscate bunuri (41 mc de material lemnos, 4.150 de pâini, 2.900 de kilograme de cereale, 4.700 de ţigarete, legume şi fructe), în valoare de 21.130 lei, pentru care nu au putut fi prezentate documente justificative de provenienţă ori transport”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Dâmboviţa.
La activităţi au participat şi reprezentanţi din cadrul Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Dâmboviţa.