Site icon stiriDB

Dâmboviţa: Accident pe DN 72A, la Priseaca, cu două persoane decedate şi două rănite

Un accident în care au fost implicate două autoturisme a avut loc luni, pe DN 72A, în Priseaca, două persoane au decedat şi ale două au fost rănite, informează IPJ Dâmboviţa.

„Pe DN 72A, Priseaca, din primele date a avut loc o coliziune între două autoturisme. În urma impactului, două persoane au decedat, iar alte două au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijri medicale. Poliţiştii efectuează cercetarea la faţa locului, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului rutier”, precizează IPJ Dâmboviţa.

Cele două persoane care au murit sunt soţ şi soţie, iar unul dintre răniţi este fiul lor, de 19 ani.

Accidentul ar fi fost provocat de un şofer de 75 de ani care a evectuat o manevră de depăşire neregulamentară şi a intrat în coliziune frontală cu un autovehicul care venea din sens opus.

Conform ISU Dâmboviţa, au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi două ambulanţe.