Dâmboviţa: Accident între un TIR şi un autoturism pe DN 72, o persoană încarcerată
„Din nefericire persoana nu a răspuns manevrelor de resuscitare fiind declarat decesul acesteia”, precizează ISU Dâmboviţa.
O persoană a fost rănită, vineri, într-un accident pe DN 72 între localităţile Viişoara şi Olteni, în care un TIR a intrat în coliziune cu un autoturism, informează ISU Dâmboviţa.
Conform IPJ Dâmboviţa, circulaţia în zona unde a avut loc accidentul este blocată pe ambele sensuri.
„Din primele informaţii, o persoană este încarcerată. Echipajul de descarcerare acționează de urgenţă pentru scoaterea conducătorului auto din autoturism. Acesta este conștient. Concomitent se desfăşoare operațiuni de prevenire a incendiilor”, precizează ISU Dâmboviţa.
La faţa locului intervin o autospecială de stingere cu apă şi spumă, un echipaj SMURD, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă.
„Poliţiştii efectuează cercetari, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, informează IPJ Dâmboviţa.