Un echipaj de jandarmi din cadrul Postului Montan Zănoaga a fost alertat, sâmbătă, prin 112 şi a plecat în sprijinul unor turiști care au avut un accident cu autoturismul cu care se deplasau în zona montană, se arată într-un comunicat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Dâmboviţa.
Conform sursei citate, patru turiști din municipiul București, doi bărbați și două femei cu vârste de aproximativ 60 de ani, după ce au ajuns în apropierea Cabanei Cuibul Dorului din Masivul Bucegi, au oprit autoturismul cu care se deplasau pe marginea drumului. Conducătorul auto a coborât din mașină, însă a uitat să asigure autovehiculul, moment în care acesta a pornit către o râpă, în timp ce celelalte trei persoane rămăseseră în interiorul acestuia, oprindu-se la un moment dat într-un copac din râpă.
La locul accidentului au ajuns jandarmii montani și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Sinaia, care a constatat că nu se impune transportul acestora la spital. Cele trei persoane rămase în interiorul autoturismului s-au speriat foarte tare în momentul în care mașina a alunecat în râpă. În incindent nimeni nu a fost rănit.
Autoturismul a fost avariat și a fost nevoie de o platformă pentru scoaterea acestuia din râpă.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Masivului Montan Bucegi pot apela numărul unic de urgenţă 112 sau numerele de telefon 0749.034639 / 0749.058037 pentru a solicita sprijinul imediat al jandarmilor montani.