Dâmboviţa: A fost realizat masterplanul domeniului schiabil Cocora
Avem masterplanul domeniului schiabil Cocora; a fost finalizată o etapă foarte importantă pentru amenajarea Pârtiei Cocora, anunţă preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.
„Parte integrantă a Stațiunii de Interes Național Peștera-Padina, Domeniul Schiabil „Cocora” a parcurs faza care ne permite să avem imaginea de ansamblu a pârtiei și a facilităților specifice sporturilor de iarnă. Vârful Cocora, la altitudinea de 2.162 m, este punctul de plecare al pârtiei, iar zona de bază se află la 1.520 de metri altitudine. Ca lungime, vorbim de aproximativ 2.700 metri de pârtie cu o pantă între 20% și 30%, fapt care o va include în categoria pârtiilor pentru începători, dar și pentru schiorii de nivel intermediar”, spune Corneliu Ştefan.
Conform acestuia, zona schiabilă are instalațiile de transport al schiorilor și o porțiune dedicată serviciilor și dotărilor all-seasons. Aici va fi amplasat un restaurant, astfel încât turiștii să beneficieze de o priveliște deosebită.
Zona de bază va avea, la rândul ei, spații pentru servicii și dotări all-seasons, stație inferioară telescaun, puncte de achiziționare de bilete, spații administrative, apreschi, centre de echipament sportiv, școală de schi și posturi de prim ajutor. Tot aici vor fi restaurante, cafenele, ceainării, magazine și puncte de informare turistică.
De asemenea, pentru a evita ambuteiajele, vor fi zone de parcare ce vor putea primi peste 500 de autoturisme și 20 de autocare. De aici, pe o bandă transportoare, schiorii echipați vor putea urca la stația inferioară mixtă de telescaun-telegondolă. Va fi amenajată și o pistă de biciclete.
„Dâmbovița va deveni o atracție pentru iubitorii sporturilor de iarnă și nu numai, iar Domeniul Schiabil „Cocora” și Stațiunea Turistică de Interes Național Peștera-Padina vor impulsiona economia județului nostru”, mai spune preşedintele CJ Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.