La nivelul judeţului Dâmboviţa 88 de elevi şi 47 de cadre didactice sunt confirmaţi cu COVID-19, iar două unităţi de învăţământ au cursurile online, informează, joi, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Dâmboviţa.
„În urma centralizării raportărilor din unităţile de învăţământ preuniversitar din judeţul Dâmboviţa, situaţia epidemiologică din mediul şcolar, cumulată în ultimele 14 zile, este următoarea: elevi confirmaţi Covid-19: 88 (0,13%), personal angajat în învăţământ confirmat Covid-19: 47 persoane (0,73%), clase cu activitate faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 76 (2,36%), elevi din clasele cu activitate faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate: 1743 (2,62%)”, precizează IŞJ Dâmboviţa.
Unităţile de învăţământ cu activitate faţă în faţă suspendată ca urmare a cazurilor confirmate sunt Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 2 Târgovişte şi Colegiul Economic „Ion Ghica” Târgovişte.
Conform Prefecturii Dâmboviţa, La nivelul judeţului sunt două localităţi cu incidenţa COVID-19 peste 6 la mie: Cornăţelu (6,75) şi Tărtăşeşti (6,46).