Site icon stiriDB

Dâmboviţa: 29 de instituţii publice amendate pentru că nu au făcut publice veniturile salariaţilor

29 de instituţii publice din Dâmboviţa au fost amendate pentru lipsa de transparenţă privind veniturile salariaţilor plătiţi din bani publici, anunţă, marţi, într-un comunicat de presă, ITM Dâmboviţa.

Conform ITM au fost şi sesizări primite de instituţie pe acest subiect.

„Inspectorii de muncă dâmbovițeni au efectuat 88 de controale, pentru verificarea respectării prevederilor articolului nr.33 alin (1), privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În urma acestor acțiuni, s-au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale și măsuri, pentru intrarea în legalitate, respectiv conformarea la dispozițiile legii”, precizează ITM Dâmboviţa.

Comunicat de presă ITM Dâmboviţa

Ca urmare a sesizărilor primite și a interesului public crescut privind acest subiect, Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița reamintește autorităților și instituțiilor publice normele privind transparența veniturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice.

Conform Legii nr. 153/2017, art. 33, al. 1, acestea trebuie să publice și să păstreze la loc vizibil, la sediul propriu și pe pagina proprie de internet, o listă a tuturor funcțiilor care intră în categoria personalului plătit din fonduri publice. Autoritățile sunt obligate să reînnoiască aceste informații, anual, în zilele de 31 martie și 30 septembrie.

Lista publicată trebuie să conțină următoarele informații:

a) salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;

b) tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;

c) valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora;

d) valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia;

e) orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;

f) orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora.

Atragem atenția că Inspectoratul Teritorial de Muncă are competenţa de a constata şi sancţiona nerespectarea acestor prevederi care atrag răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză. Sancțiunile constau în amenzi care pot fi cuprinse 5.000 şi 10.000 lei.    

De altfel, inspectorii de muncă dâmbovițeni au efectuat 88 de controale, pentru verificarea respectării prevederilor articolului nr.33 alin (1), privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. În urma acestor acțiuni, s-au aplicat 29 de sancțiuni contravenționale și măsuri, pentru intrarea în legalitate, respectiv conformarea la dispozițiile legii.

Precizăm că situația salarizării personalului ITM Dâmbovița este disponibilă atât la avizierul instituției, cât și pe pagina de internet, www.itmdambovita.ro.

Cu consideraţie,

Marius LIXANDRU       

Inspector şef