Dâmboviţa: 221 de amenzi pentru cei care nu au respectat restricţiile de circulaţie
La nivelul judeţului Dâmboviţa au fost date 221 de amenzi celor care nu au respectat restricţiile de circulaţie în prima zi de aplicare a Ordonanţei Militare nr.3, cuantumul total al acestor sancţiuni fiind de peste 150.000 de lei, informează, joi, Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Dâmboviţa.
În Dâmboviţa sunt 1.681 de persoane în izolare la domiciliu şi alte 44 de persoane în carantină instituţionalizată.
În ultimele 24 de ore, au fost constituite la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița 175 patrule, dintre care 60 mixte cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmbovița “Mircea cel Bătrân”, în scopul verificării respectării măsurii de izolare la domiciliu. De asemenea, au fost efectuate 5 însoțiri către centrele de carantină.
În urma activităților desfășurate, au fost verificate 1153 de persoane, fiind aplicată o sancțiune contravențională (în valoare de 5000 de lei) pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și 221 de sancțiuni în valoare totală de 153.600 lei (pentru încălcarea măsurii privind restricționarea circulației). Față de o persoană care nu a respectat izolarea la domiciliu s-a dispus și măsura carantinării.
Polițiștii continuă să acționeze pe raza întregului județ, alături de celelalte structuri cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice.
De asemenea, în ultimele 24 ore Poliția Locală Târgoviște a procedat la verificarea a 19 persoane aflate în izolare la domiciliu și legitimarea a 153 de persoane în vederea respectării prevederilor Ordonanței militare nr. 3/2020, aplicând 21 sancțiuni în valoare totală de 6340 lei. Totodată, a fost depistată o persoană fără adăpost care a fost predată Direcției de Asistență Socială Târgoviște.
Centrul Judeţean de Comunicare şi Informare Publică Dâmboviţa