18 primari PDL din Dâmboviţa au trecut, luni, la PSD, a anunţat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
”Astăzi de Sfânta Maria am avut o festivitate de primire în PSD a tuturor primarilor din PDL care şi-au manifestat o asemenea opţiune. Am avut dimineaţă o nouă discuţie cu dânşii, le-am spus că nu condiţionez, nu forţez pe nimeni să vină în PSD doar pentru că ar putea fi o oportunitate de moment, ci vreau să vină cei care simt că putem să face echipă împreună. S-au înscris astăzi în PSD 18 primari”, a precizat Ţuţuianu.
Aproape toţi edilii care au trecut luni la PSD au mai fost la acest partid.
”Oamenii au înţeles foarte bine că în PSD au avut un sprijin, chiar dacă nu au făcut parte din acest partid. În al doilea rând, au înţeles că e nevoie de stabilitate politică şi e nevoie de o schimbare majoră în modul de guvernare a ţării şi lucrul acesta poate fi realizat cu ocazia alegerilor prezidenţiale. Şi un al treilea motiv, cred eu, este faptul că eu este faptul că eu am tratat corect pe toată lumea, la mine a intrat cine a dorit, a venit cu o problemă oricare dintre primari şi voi continua în direcţia aceasta”, a afirmat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.
Primarii PDL din Dâmboviţa care au trecut, luni, la PSD sunt: Tudorache Nicolae – Brezoaiele, Rădulescu Floarea – Cornăţelu, Marian Alexandru – Conţeşti, Păun Marin – Ciocăneşti, Toma Matei – Costeşti Vale, Nica Gheorghe – Dobra, Dincă Laurenţiu – Ludeşti, Alexandru Constantin – Măneşti, Buibăr Iulian – Răscăieţi, Procopie Toma – Malu cu Flori, Brebeanu Gheorghe – Runcu, Preda Ion – Brăneşti, Şerban Marian – Poiana, Cismaru Viorel – Ocniţa, Alexe Marian – Bărbuleţu, Gheboianu Matei – Dărmăneşti, Alecu Nicolae – Odobeşti, Breazu Vasile – Iedera.
16 dintre aceşti primari au participat acum o săptămână la şedinţa Comitetului Executiv al PSD Dâmboviţa.