„Cum vă place”, la Teatrul Municipal Târgovişte

„Cum vă place”, la Teatrul Municipal Târgovişte

Piesa „Cum vă place”, de William Shakespeare, în regia şi scenografia Ancăi Ciuclaru poate fi urmărită, vineri, la teatrul Municipal Târgovişte.

Spectacolul surprinde povestea unei trupe de teatru (de la maşinişti şi terminând cu directorul instituţiei).

”Dar Teatru înseamnă lumea, înseamnă părticica ce reflectă întregul, prin urmare spectacolul surprinde povestea noastră, a oamenilor de astăzi, a societăţii contemporane – o societate în care omul este redus la funcţia lui socială”, se arată pe pagina de internet a Teatrului Municipal Târgovişte.

În prima parte a spectacolului regăsim un teatru ca o reflectare directă a derizoriului în care se află lumea contemporană: o lume lipsită de un sistem de valori, absurdă, o lume în care concepte precum – egalitate între oameni, libertate, reper – nu mai există, aproape că pentru supravieţuitorii ei nu au existat vreodată, ci au fost rase din temelie ca şi acest teatru ce pare anihilat de o mare catastrofă.

”Teatrul nu forţează schimbarea, nu impune, nu dictează, nu sancţionează ci creează premisele necesare interogării, meditaţiei… restul e… Cum vă place”, se mai spune pe pagina de internet a teatrului târgoviştean.

Din distribuţie fac parte: George Albert Costea, Corina Moise, Boris Petroff, Vladimir Purdel, Mihai Niţu, Maria Nicola, Corneliu Jipa, Virgil Aioanei, Carmen Florescu, Ana Maria Oglindă, Costin Cambir, Ilie Ghergu, George Dima, Alexandru Doreaţă, Ștefan Icătoiu, Marius Zamfirescu.

error: Conţinut protejat !!