Vrem ca Târgoviştea să devină principalul reper în baschetul feminin naţional, a declarat, marţi, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, într-o conferinţă de presă susţinută împreună cu componentele echipei de baschet feminin a CSM, proaspete câştigătoare ale Cupei României.
”Vreau să vă felicit pentru rezultatul pe care l-aţi obţinut, ştiu că în spatele acestui rezultat e multă muncă şi deşi la începutul campionatului în discuţia pe care am avut-o cu Cătălin (Tănase, antrenor CSM Târgovişte, n.r.) legată de club nu am stabilit ca obiectiv un trofeu, mă bucur foarte mult că, iată, am reuşit să câştigăm acest trofeu, mă bucur că am învins elita baschetului feminin naţional, mă bucur că am bătut echipa din Sf. Gheorghe (în semifinală, n.r.). Aş vrea să vă asigur de sprijinul nostru în continuare (…). Sezonul viitor eu cred că vom stabili ca obiectiv şi vom asigura condiţiile necesare pentru câştigarea titlului. Vrem ca Târgoviştea să devină principalul reper în baschetul feminin naţional”, a spus primarul Cristian Stan.
Preşedintele CSM Târgovişte, Ciprian Prisăcaru, le-a felicitat, la rândul său, pe jucătoare, amintind de felul în care acestea au câştigat semifinala cu rivala Sepsi Sf. Gheorghe, în ciuda faptului că echipa gazdă era favorită şi susţinută de un public pătimaş.
”Este un început aceea ce urmează să facem, ce ne dorim să facem în baschetul târgoviştean, din dorinţa de a-l readuce acolo unde îi este locul. Avem cele mai bune premise, avem o susţinere solidă de aici de la conducerea municipalităţii, avem nişte fete nemaipomenite, avem şi localnice în echipă, care au un viitor promiţător în baschet. Ce să mai! A fost un meci fabulos la Sf. Gheorghe, într-o sală ostilă nouă, absolut oricine a ţinut cu altcineva nu cu noi, pentru că noi le-am eliminat echipa”, a spus preşedintele CSM Târgovişte, Ciprian Prisăcaru.
CSM Târgoviște a câștigat Cupa României la baschet feminin, duminică, în Sala Kati Szabo – Sf. Gheorghe, după ce a învins-o într-o finală dramatică pe Olimpia CSU Brașov, cu scorul de 64-63. A fost nevoie de o probă video pentru a decide câştigătoarea, arbitrii anulând o reuşită a Olimpiei, realizată după expirarea timpului de joc.
”Le mulţumim fanilor pentru sprijin, fără voi nu am fi reuşit (…), mulţumiri şi primarului, preşedintelui clubului, antrenorului, staff-ului tehnic pentru că au crezut în noi şi ne-au motivat, sperăm să continuăm să avem rezultate la fel de bune”, a declarat, marţi, în conferinţa de presă de la Târgovişte, jucătoarea americană a CSM – Porchia Green.
Antrenorul CSM Târgovişte, Cătălin Tănase, a mulţumit jucătoarelor şi a spus că tradiţia clubului îi obligă la performanţă.
”Sunt foarte bucuros că am reuşit să aducem un trofeu important în marea vitrină cu trofee a CSM Târgovişte, tradiţia acestui club ne motivează şi obligă în acelaşi timp să dăm totul pe teren. De asemenea vreau să mulţumesc acestor minunate fete care au crezut în şansa noastră până la capăt şi nu s-au lăsat bătute”, a spus antrenorul CSM Târgovişte, Cătălin Tănase.
CSM Târgoviște a câștigat pentru a zecea oară Cupa României, într-o competiţie găzduită, duminică, în Sala Kati Szabo din Sf. Gheorghe.