Cristian Stan, primar Târgovişte: La mulţi ani, România! Luaţi modele oamenii care au creat Unirea!

Cristian Stan, primar Târgovişte: La mulţi ani, România! Luaţi modele oamenii care au creat Unirea!

Primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, a transmis „la mulţi ani” în mesajul său de 1 decembrie şi a vorbit despre cei care au realizat unirea.

„Ce moment incredibil a fost! Ce ispravă unică și irepetabilă în epocă!”, spune Cristian Stan despre momentul 1 decembrie 1918.

Primarul s-a referit şi la marcarea evenimentului, la Târgovişte, criticând organizatorii, respectiv Prefectura Dâmboviţa, pentru decizia de a monta garduri despărţitoare între zona unde erau oficialităţile şi cea în care erau târgoviştenii veniţi să asiste la eveniment.

Am scris și am rescris de câteva ori acest mesaj. Între entuziasmul specific sărbătorii și încărcătura momentului de glorie de acum 103 ani, s-a strecurat și un pic de sentimentalism al amăgirilor cotidiene. Oglinda faptelor petrecute atunci ne lasă, câteodată, indiferenți. Iar de la indiferență la ignoranță mai e doar puțin.

Dacă ar fi după mine, aș spune non-stop copiilor din școlile românești: luați aminte la 1 Decembrie 1918 și la oamenii acelei clipe! Ce s-a întâmplat atunci, dincolo de fapta istorică propriu-zisă, e o culme a românismului. Luați-vă modele din acei oameni, care, deși aveau interese diferite și orgolii uriașe, au avut curajul să le abandoneze pentru un scop comun, pe care aproape nimeni din afara țării nu paria: o țară fără granițe interioare, unită, mare și puternică. Ce moment incredibil a fost! Ce ispravă unică și irepetabilă în epocă!

De aceea spun că faptele de atunci par, cumva, extrem de îndepărtate, nu prin timp, ci prin comportamente. Am uitat să fim mari, poate și pentru că am uitat să facem lucruri mari.

Iar de provocări nu ducem lipsă și cred că ar trebui ca, în fața lor, să nu ne mai lamentăm și să le considerăm oportunități. Ce s-a întâmplat și se întâmplă, încă, în jurul nostru, în lumea întreagă, e un punct de cotitură care ne scoate la iveală atuurile sau vulnerabilitățile. O criză (de orice fel ar fi ea) poate fi depășită și aducând la suprafață resorturi umane care înnobilează: sacrificiu pentru cei de lângă noi, responabilitate, dragoste, curaj, generozitate. Am fost provocați să exersăm aceste calități în ultimii 2 ani. Dacă le-am adapta în orice zi, în orice vreme, dincolo de crize, de viruși, de guverne?! N-ar fi o schimbare? N-am fi mai aproape de oamenii de la 1918?

Eu cred că da și, de fapt, aceasta este lecția pe care 1 Decembrie ne-o predă peste timp.

La mulți ani, România!

La mulți ani, români!

La mulți ani, târgovișteni de pretutindeni!

‼️ P.S: Am fost astăzi, în Piața Tricolorului și am avut un moment de ezitare când am ajuns acolo și am văzut o înșiruire de garduri despărțitoare care nu despărțeau nimic. Oamenii care au venit de atâția ani la sărbătoarea de 1 Decembrie au stat mereu în preajma zonei monumentului Eroilor. Și atunci, de ce această exagerare inutilă?

                  Cristian Stan, primar Târgovişte