Credincioşii sunt aşteptaţi, miercuri, la Mitropolia Târgovişte, la slujba ce va fi oficiată de arhiepiscopul Târgoviştei, Nifon, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului.
”Miercuri, 6 ianuarie 2016, cu prilejul sãrbãtorii Botezului Domnului, la Catedrala din Târgovişte, Înaltpreasfinţitul Pãrinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, însoţit de numeroşi preoţi şi diaconi va săvârşi Sfânta Liturghie, la finalul căreia, în faţa sfântului lăcaş, va oficia slujba Aghiasmei celei Mari. Sărbătoarea Botezului Domnului este cunoscută şi sub numele de Boboteaza și se referă la actualizarea și rememorarea liturgică a botezul Mântuitorului Hristos în râul Iordan, de către Sf. Prooroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, eveniment care prefigurează botezul creştin”, se arată într-un comunicat al Arhiepiepiscopiei Târgovişte.
”Invităm credincioşii să participe la acest eveniment, începând cu ora 8,30, ocazie cu care vor putea primi, la finalul sfintei slujbe, Sfânta Aghiasmã”, se mai spune în comunicatul Arhiepiepiscopiei Târgovişte.